GANEA ANDREEA ganeaandreea@gmail.com
MIU ANDRADA ladyandrada96@gmail.com

POVESTE DE SUFLET


Ti-as scrie prietene de departe
Ti-as scrie pe-nalta osie cereasca
Ti-as scrie cu nume de sori,
Sa vina cometele in goana lor
Cu ochi de sori sa citeasca.
Si ti-as mai scrie prietene drag
Despre jocurile si visele mele
Cu spice de aur, cu maci si grauri
Si-ti scriu sa stii ca zambetul meu
Simt cum coboara cerul in mine
Si alearga in goana prietene catre tine.

Te intrebi acum, prieten drag, de ce am inceput asa?
Ei bine, simt nevoia sa-ti scriu de aici, departe de vioara lui Porumbescu, departe de Coloana lui
Brancuşi, dar aproape de soarele torid ce parca topeste Baraganul, Baragan unde spicele grele
“atarna-n sus” unde se aud doinele curgand si scadand holdele aurii. Aici in locul acesta
binecuvatat de Dumnezeu, aici unde este un adevarat eden, aici oamenii ar trebui sa fie numai
zambet si fericire. Dar, din pacate... citeste si vei afla.
Sunt un baietel de numai 11 ani, maruntel, blond, cu ochii blanzi, de culoarea castanelor coapte,
cu o fata numai zambet, floare de cires. Ma numesc Victor.
Locuiesc împreuna cu parintii mei, surioara mea si o bunica, din pacate foarte bolnava.
Avem o casuta modesta, cu o gradinita minunata, numai flori si veselie.
Mama mea ingrijeste florile,vorbeste mereu cu ele si le spune ceva, nu stiu ce, abia mai tarziu am
aflat ce le spunea.
In mijlocul gradinitei se ridica semet un salcam batran ce raspandeste imprejur un miros
proaspat si adormitor.
Parintii mei sunt doi tineri minunati, frumosi care ne înconjoara cu multa dragoste.
Copiii pentru ei, inseamna viata lor, tot ce si-ar putea dori doi tineri.
Totul mergea minunat, ei nu se plangeau de nimic, chiar daca uneori le era foarte greu.
Asa s-a scurs timpul pana in ziua care pentru mine a insemnat schimbarea cursului vietii.
Parintii mei au devenit furiosi, se certau mereu, tata devenise violent atat verbal cat si fizic.
Ma certa si pe mine mereu de parca ii eram cel mai mare dusman, pe mama o jignea, chiar si pe
bunica o jignea chiar daca era mama lui, tipa la ea, o invinovatea pentru boala ei si tot asa o
tinea.
Nu intelegeam ce se intampla, ce nori negri se abatusera peste familia mea, mama plangea
mereu, eu nici la scoala nu mai mergeam.
Si, parca n-ar fi fost de ajuns toate acestea, intr-una din seri, tata a hotarat sa ne paraseasca fara niciun cuvant, fara sa ne mai priveasca in urma, lasandu-ne in urma inmarmuriti.
Zilele treceau din ce in ce mai greu, totul se naruise in viata noastra, mama nici nu ne mai
privea, nu ne mai vorbea.
Incercam sa o mangai, sa o determin sa spuna ce s-a intamplat, dar din pacate nu aflam nimic.
Pana si de la un om mut cred ca ai fi putut scoate mai mult.
Era in prag de iarna, ma intorceam abatut de la scoala si spre disperarea mea ce gasesc acasa....o fetita plangand, o batrana cu ochii plini de lacrimi si casa... goala. Am ramas impietrit in usa casei si am constatat ca si mama ne parasise. Am aruncat ghiozdanul si am iesit in curte ridicand mainile spre cer intreband nici eu nu stiu pe cine :
-“De ce si pentru ce?”
- "Oare chiar meritam asta?"
Haide mama! Haide tata! Mai priviti-va o data si intoarceti-va la mine. Mi-ati dat suflet, mi-ati
dat nume de cand am venit pe lume, chiar mi-ati dat de toate si acum ce mi-ati facut? Mi-ati dat
tot zbuciumul din lume fara sa va ganditi ce lasati in urma. Acum eu zic:
- “Buna ziua, Noapte buna, Separati si despartiti. Sufletul meu mi-e plin de jale.Mi-e teama, va ganditi voi ce viata tulburata mi-ati lasat? Ma gandesc la tine, tata ma gandesc la tine, mama.
Oare n-ati avut mila sa plecati si sa ne lasati? Un ochi rade, altul plange, iar eu pe amandoi va port in sange.
Asa vorbeam in disperarea mea cu cerul, cu luna, cu stelele.. doar ele ma auzeau, dar nu ma
puteau ajuta. Doar batranul salcam ma privea troienindu-si frunzele deasupra-mi, intelegand
durerea mea.
Lacrimile imi curgeau si parca intreaga mea viata se sfarsise. M-am trezit deodata ca dintr-o
lunga calatorie, era realitate, ma aflam singur intr-o lume dura in care eu trebuia sa am grija de
doua suflete. Dar cum sa trec eu singur prin toate acestea? M-am intors abatut in casa unde era
frig si multa tristete, surioara mea adormise in bratele bolnave ale bunicii. Am invelit-o cu grija,
m-am urcat si eu in pat si cu greu am adormit fara sa ma mai gandesc la ce va urma de acum
incolo.

Nu vreau prietene sa-ti spun cat de greu m-am descurcat in iarna ce s-a abatut asupra noastra, cu pamantul acoperit cu cojoc gros de zapada. Din zarea multa ningea lin, florile din gradina mamei ciucurate de ninsoare, par cercelate de puful alb al ninsorii. Deasupra norii varsau lacrimi inghetate.
Si parca nu era de ajuns frigul de afara si din sufletul meu, am mai adaugat un necaz la toate cele pe care le aveam: inima batrana si bolnava a bunicii a cedat si ne-a parasit si ea.
Am ramas doar eu si surioara mea.
Nu mi-a fost usor prietene drag, o vecina buna m-a ajutat si am depasit un moment greu.
A venit primavara care m-a trezit putin la viata, am mers in gradina si am luat locul mamei,
ingrijeam florile cu atata dragoste asa cum facea mama. Serile ma furisam in gradina si priveam
amurgurile violete ce se reflectau in ochii mei pana cand stele incepeau sa se aprinda una cate
una, iar doamna noptii, luna isi salta discul argintiu. Zilele si noptile curgeau mereu la fel si
totusi diferit, iar timpul in imensitatea lui isi punea amprenta pe fiecare lucru daruind noblete si
frumusete din ce in ce mai multa locurilor mele parintesti.
A trecut vara si au venit zile triste de toamna cu ploaie si vant, cu soare ce-si trimitea sulitele
palide de lumina si cu apusul intr-o inflacarata fierbere.
De dimineata m-am trezit, m-am pregatit de scoala pentru un nou an scolar, mi-am pregatit si
surioara pentru gradinita si mergeam cu pasi domoli fara sa gandesc la ceva.
Deodata imi ridic ochii si la coltul strazii vad un barbat ce semana cu cineva cunoscut de mine,
imbatranit de vreme care se apropia de noi cu un zambet.
M-am oprit si m-am uitat , nu-mi venea sa cred ochilor... era chiar tatal meu! S-a apropiat de
noi, ne-a luat in brate, ne-a sarutat si printre lacrimi ii cerea iertare. Il priveam in ochi si ii
vorbeam doar cu privirea si cu inima, punandu-i o singura intrebare:
- De ce?
Ne-am intors totusi impreuna acasa. El a pasit sfios pragul casei fara sa spuna nimic. Ii citeam
pe fata gandurile, rusinea, vinovatia, nici nu era nevoie sa spuna ceva. La un moment dat ne-a
intrebat:
“- De mama voastra nu spuneti nimic?"
Nu i-am dat niciun raspuns. Tot el ne-a povestit ca s-au intalnit dupa doua luni in Italia si au
stat impreuna pana intr-o zi cand au plecat in cautarea unui loc de munca dar din nefericire
mama a fost implicata intr-un accident mortal. Nu am putut sa o aduc in tara nu aveam cu ce, asa ca am ingropat-o acolo. M-am intors la voi sa-mi cer iertare.” Acestea au fost cuvintele tatalui meu, i-am ascultat povestea fara sa misc nici macar un muschi al fetei. Ma intrebam si gandeam cu mintea mea de copil cum oare unii oameni maturi au putut pleca intr-o aventura fara sa se gandeasca la faptul ca acasa au lasat niste suflete nevinovate.
- Nu, tata, nu va pot ierta. Mi-a fost atat de greu, iar voua nu v-a pasat. Poate ca ati primit si o pedeapsa, desi eu nu ma bucur. Poti ramane alaturi de noi, dar sa stii ca ai pierdut dragostea
noastra. Sufletul tau va fi mereu singur si macinat de greselile facute.
Eu ma voi descurca ca si pana acum impreuna cu surioara mea. Vom creste mari, dar fara sa
fim inconjurati de dragoste parinteasca. Doar florile din gradina si batranul salcam imi vor aminti
de cea care ne-a dat noua viata.

Prietene ti-am spus o poveste sa o spui si parintilor tai nu ca un advertisment, ci asa sa inteleaga si ei ca si cei mici pot fi puternici si intelepti, dar ca au nevoie de dragostea parinteasca pe care nu trebuie sa o distruga nimeni si nimic.
Si, impartaseste-o, te rog, tuturor copiilor pe care-i cunosti, prietenilor tai de suflet, pentru ca ,
la randul lor, s-o poata impartasi si altora si sa ia aminte, cu totii, ca nu pot si nu trebuie
nicioadata sa distruga iubirea parinteasca dar mai ales ca nu trebuie niciodata sa ignori
sentimentele unui copil.

PAPARUDELE

Datina spune că acest ritual trebuie să invoce protecţie cerului asupra recoltelor, să-i ceară ploi fertile.
Tinerii îşi împletesc cunune de bozii pe cap, se împestriţează cu panglici roşii, cu salbe de firfirici şi merg să se joace din casă în casă. O femeie în vârstă cântă din gură un şir de invocaţiuni pentru ploaie.După ritmul cântecului, două sau mai multe “paparude” joacă în mod săltător bătând din palme, plesnind din degete.
În timpul acesta, stăpâna casei ia o cană cu lapte, dar mai cu seamă o găleată, o doniţă cu apă şi le aruncă pe dânsele, udându-le de sus până jos. Zărind-o “ paparudele” se prefac că fug: uneori chiar o fac, mai ales când apa e rece, însă, în cele din urmă sunt ajunse şi nu scapă de ploaia pe care o invocă.
După diferite urări de viaţă lungă şi fericită, primesc o monedă sau un ghăvan, o strachină de grâu ( mălai, făină, fasole ), o rochie învechită etc.
În acelaşi mod, merg din casă în casă şi aceleia la care nu joacă “ Paparudele” există credinţa cum că nu-i va merge bine în vara ce urmează.
Există mai multe variante ale cântecului ce însoţeşte jocul paparudelor.

Dacă ploile întârzie să vină până la mijlocul verii, fetele şi băieţii necăsătoriţi pregătesc paparudele.
Ei se îmbracă în frunze de castan, de nuc sau în crăcuţe de soc, în loc de fustă, în jurul gâtului se agaţă un colier de frunze şi o coroniţă tot din frunze şi flori.
Se face o horă mare iar cei îmbracaţi în paparude ies în mijlocul horei şi dansează în timp ce toată lumea cântă:

Paparudă, rudă, Ploaie multă ca să faci,
Vino de ne udă, Paparudele,
Paparudă, rudă, Paparudă, rudă,
Vino de ne udă, Vino de te udă,
Ca să-ceapă ploaie, Ca să cază ploile,
Să curgă şiroaie, Cu găleţile,
Cu găleata, leata Să dea porumburile
Peste toată zloata. Cât gardurile,
Unde dă cu maiul Şi să crească spicele,
Să crească mălaiul, Cât vrăbiile.
Unde dă cu sapa Să deschidă cerurile,
Să curgă ca apa. Să pornească ploile,
Hai ,Catrino ,să sărim Şi să fereşti holdele
Paparudele, De toate căldurile
Că ştii iarna ce păţim, Să gonesşti tăciunele
Paparudele, Din toate ogoarele,
Ca pasărea prin copaci, Paparudele.”
Paparudele,

Se zice că de cele mai multe ori, după cântecul paparudelor, vin ploile, fiindcă este rugăciunea copiilor nevinovaţi!

În perioada de secetă, prin sat veneau ţigăncuşele care jucau paparudele, crezând că acestea pot determina o schimbare în mersul vremii.Ţigăncuşele dezbrăcate până-n brâu, cu frunze de boziu legate la mijloc, desculţe, erau udate cu apă, în timp ce cântau şi jucau.

SCALOIANUL


În cea de-a treia joi după Paşti, este Scaloianul.Înainte, acest obicei era practicat şi de fetele mari şi femei, astăzi este “ţinut” numai de copii.El constă într-un ritual care diferă de la un sat la altul.Pregătirile încep încă de marţi ( răpotina).
•Când, din pământ galben se face un chip de om cam de 30 cm., cu ochii şi gura din coji de ouă roşii, păstrate încă de la Paşti, care se aşază într-un “sicriu” făcut din lemn sau carton. Este împodobit cu flori şi se pun lumânări în cele patru colţuri ale sicriului. Fetele îl aduc ,bocindu-l, până la gârlă, unde e lăsat pe apă.Textul bocetului diferă de la un sat la altul.

“Scaloiene, Ene, Te caută măta,
Trup de diciene, Prin pădurea rară,
Scaloiţă, iţă, Prin pădurea deasă,
Trup e coconiţă Cu inima arsă.”

La întoarcerea acasă se face pomana scaloianului.Mâncarea tradiţională era ghezmana – o cocă făcută din lapte, ouă, zahăr bătute bine şi amestecate cu făină, coaptă în tavă la cuptor.Astăzi, fiecare fată aduce la pomana scaloianului prăjituri.

e-VACANŢĂ
Ediţia a IV-aIunie-Septembrie 2009
- Proiect pentru utilizarea inovativă a TIC în educaţie -

Proiectul “e-VACANŢĂ!”, parte a Programului “Economia Bazată pe Cunoaştere” (EBC), este o competiţie interşcolară iniţiată de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de organizator, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Concursul se adresează şcolilor participante la programul “Economia Bazată pe Cunoaştere” şi reuneşte elevi din clasele primare şi gimnaziale (I-VIII) din cele 255 de localităţi participante la acest program.
Competiţia “e-VACANŢĂ!” – aflată la ediţia a IV-a – are ca scop consolidarea practicilor pozitive ale ediţiilor anterioare şi dezvoltarea de activităţi complementare, definite de utilizarea creativă a computerului, comunicare şi dezvoltarea de comunităţi de practică pedagogică modernă.
Participarea activă a şcolii la o serie de activităţi extracurriculare desfăşurate pe timpul vacanţei de vară va contribui la creşterea coordonării la nivelul şcolilor participante, la susţinerea relaţiei de colaborare cu celelalte şcoli din reţeaua proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere şi la extinderea bunelor practici în toate cele 255 de comunităţi înscrise în proiect.

Scurt istoric
Deşi comuna a luat fiinţă în anul 1895, locuitorii au stat fără şcoală până în anul 1902.
La data de 16.XI.1902 revizorul şcolar C.Protopopescu deschide porţile unei şcoli în comuna Ştefan-Vodă care depinde de şcoala din Călăraşii-Vechi. Localul de şcoală este într-o casă ţărănească închiriată. În primul an şcoala a avut 50 de elevi impărţiţi în două serii care frecventau alternativ.
Prima învăţătoare este şi directoarea şcolii, Maria Grădişteanu, despre care revizorul arăta: “Ambele lecţiuni au fost bine tratate şi reuşite pe deplin”
În 1904 conducerea şcolii o preia învăţătorul Ştefan Dumitrescu.
În 1906- vine ca titular învăţătorul Nicolae Ionescu care a funcţionat până în 1916 când a fost mobilizat.
În 1917 au frecventat şcoala un număr de 77 elevi, având ca învăţător titular pe Gheorghe Duţu.
În toamna anului 1923 şcoala începe să funcţioneze în local propriu constituit din ajutorul dat de comitetul de părinţi şi din donaţii. Numărul de elevi este în creştere, sunt 218 înscrişi şi frecventează 104.
În 1927 ia fiinţă şi clasa V cu 14 elevi.
În următoarea perioadă frecvenţa se îmbunătăţeşte, dar scade brusc în perioada celui de-al II-lea război mondial.
Procentul cel mai mare de neşcolarizaţi era în anul 1942-1943 de 48%.
Odată cu schimbarea şi dezvoltarea mijloacelor de producţie, se schimbă şi se dezvoltă şi oamenii. Şcoala întruchipează o voinţă unică a satului, s-a legiferat caracterul obligatoriu şi gratuit al învăţământului elementar, deschizându-se largi posibilităţi de instruire a unor mari mase de oameni din sat.
În anul şcolar 1963-1964 numărul de elevi înscrişi în clasele I-IV era de 332 şi la clasele V-VII era de 300 elevi, frecvenţa elevilor fiind de 100%, nemaiexistând elevi neşcolarizaţi.
În prezent spaţiul social în care funcţionează şcoala include familii modeste, cu posibilităţi financiare limitate şi cu mulţi copii, în care părinţii sunt în cea mai mare parte muncitori, şomeri sau fără ocupaţie. Elevii, un element important al componenţei sociale, au în general o educaţie aleasă, un nivel intelectual satisfăcător, din rândul cărora se detaşează an de an elevi cu rezultate bune.
Baza materială a şcolii permite desfăşurarea în bune condiţii a procesului de învăţământ, dar pentru derularea reformei ar fi necesară o dotare cu mijloace audio-vizuale, de calcul, etc.
Toate cadrele didactice ţin legătura permanentă cu familiile elevilor pentru înlăturarea dificultăţilor întâlnite pe parcursul anului şcolar, având ca scop final ridicarea nivelului la învăţătură al elevilor şi formarea lor ca viitori cetăţeni.